Formația spaniolă Villarreal, adversara Stelei în Europa League, a pierdut, duminică, scor 0-2, meciul disputat pe teren propriu cu Deportivo Alaves, în etapa a 13-a din prima ligă a campionatului Spaniei.
Golurile partidei au fost înscrise de Ibai Gomez, în minutul 8, și Victor Camarasa, în minutul 17. Deși a avut mai mult de o repriză la dispoziție, formația antrenată de Fran Escriba nu a mai reușit să revină și să câștige partida de pe El Madrigal. În urma acestui rezultat, Villarreal rămâne pe locul patru în clasament, cu 22 de puncte, în timp ce Alaves urcă pe locul 13, cu 16 puncte.
Echipa trimisă în teren de către antrenorul Fran Escriba: Asenjo – Gaspar, Musacchio, Ruiz, Costa – Castillejo, Trigueros, Bruno, Soriano – Pato, Sansone. Pe parcursul partidei au mai intrat Denis Cheryshev, Cedric Bakambu și Jonathan Dos Santos.
Villrreal va întâlni FC Steaua în ultima etapă a fazei grupelor Europa League, pe 8 decembrie, într-un meci decisiv pentru calificarea în primăvara europeană. Înaintea partidei directe, spaniolii mai au un meci în campionat, cu Leganes, programat pe 3 decembrie, în deplasare. În meciul tur, Steaua și Villarreal au remizat, 1-1, pe Arena Națională.
Clasamentul grupei L a Europa League, înaintea ultimei etape: Osmanlispor – 7p, Villrreal – 6p, FC Steaua – 6p, FC Zurich – 6p. Cele trei echipe aflate la egalitate de puncte sunt despărțite doar de golaveraj.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER